Kinetoterapie sau Fizioterapie ?
În recuperarea medicală, diferențierea corectă între tipurile de terapie este esențială pentru eficiența tratamentului. Kinetoterapia și fizioterapia sunt adesea confundate sau folosite interschimbabil în conversațiile generale, însă în realitate ele au roluri distincte. În timp ce ambele fac parte dintr-un plan complex de recuperare, abordarea, scopul și momentul aplicării lor sunt diferite.
Kinetoterapia
Tratament activ, centrat pe cauză
Kinetoterapia este forma de terapie care intervine asupra cauzelor disfuncțiilor fizice, nu doar asupra efectelor resimțite. Se bazează exclusiv pe mișcare controlată, aplicată în mod activ de către pacient, sub îndrumarea unui specialist. Scopul acestei terapii este corectarea dezechilibrelor musculare, refacerea controlului neuromotor și stabilizarea articulațiilor.
De exemplu, în cazul unei dureri lombare cauzate de o postură incorectă sau de inactivitatea musculaturii profunde, kinetoterapia nu se concentrează pe calmarea durerii, ci pe reactivarea mușchilor implicați în stabilizarea zonei și pe recâștigarea controlului postural. Se lucrează pe cauză funcțională, nu pe simptom.
Aceeași abordare se aplică și în recuperarea după operații ortopedice, accidente sau afecțiuni neurologice, unde este necesară refacerea coordonării, a forței musculare și a mobilității pierdute în timp. Toate aceste intervenții sunt posibile doar prin implicarea activă a pacientului în procesul terapeutic.
Fizioterapia
Tratament pasiv, orientat pe simptome
Fizioterapia are rolul de a reduce simptomele – în special durerea, inflamația sau tensiunea locală – prin metode fizice aplicate pasiv sau asistat. Spre deosebire de kinetoterapie, care solicită participarea activă a pacientului, fizioterapia acționează asupra țesuturilor fără efort din partea acestuia, fiind ideală în etapele acute sau atunci când durerea limitează mișcarea.
Această terapie poate include aplicarea de curenți electrici pentru reducerea durerii, utilizarea undelor sonore pentru deblocarea țesuturilor adânci, aplicarea de căldură sau gheață pentru gestionarea inflamației, ori folosirea laserului sau a curenților de radiofrecvență pentru accelerarea procesului de vindecare. Toate aceste intervenții sunt orientate pe simptom și urmăresc crearea unui mediu favorabil pentru trecerea ulterioară la etapa activă de recuperare.
Fizioterapia include și tehnici complementare
Pe lângă procedurile cu aparatură, fizioterapia poate include și o serie de tehnici manuale sau complementare, aplicate local, cu scop terapeutic precis. Terapia manuală este una dintre acestea și constă în mobilizări sau manipulări controlate ale articulațiilor și țesuturilor moi, utilizate în special în cazuri de rigiditate sau blocaje funcționale.
Masajul terapeutic, aplicat în zone dureroase sau contracturate, este utilizat pentru a relaxa musculatura și a pregăti zona pentru alte intervenții. Drenajul limfatic manual contribuie la reducerea edemelor și a retenției de lichide, în special în contexte post-operatorii sau în inflamații cronice. Reflexoterapia, aplicată la nivelul tălpilor, poate fi integrată în anumite cazuri cu componentă neurovegetativă. În plus, în unele situații clinice pot fi aplicate mobilizări pasive sau stretching terapeutic pasiv, atunci când pacientul nu poate mobiliza singur articulația sau segmentul afectat.
Ce alegi?
Nu este o întrebare, ci o etapizare
Întrebarea „kinetoterapie sau fizioterapie ?” nu presupune o alegere exclusivă, ci o încadrare corectă în stadiul de tratament în care se află pacientul. În multe cazuri, fizioterapia este utilizată în primă fază pentru a reduce simptomele și a pregăti corpul pentru recuperarea activă. Odată ce durerea este controlată și mobilitatea parțial recâștigată, se trece la kinetoterapie, care intervine asupra cauzei și consolidează funcția.
Decizia privind ordinea și combinarea acestor terapii aparține echipei terapeutice și se bazează pe o evaluare corectă a stadiului clinic. În recuperarea eficientă, fizioterapia și kinetoterapia nu sunt opuse, ci complementare.